vineri, 21 februarie 2014

Primeam cărţile când m-a strigat călugărul

Cu toţii, măcar cei care am prins mai mult timp pe aici pe pământ, ne mirăm cât trece vremea de repede. Fiind unul dintre aceştia, mă mai mir de câte lucruri poate face un om într-o zi. Aşa cum ni s-a întâplat nouă, grupului buzoian de la Asociaţia "Origini" în 15 ianuarie când am vizitat patru mănăstiri, am stat la o slujbă, cu toţii am participat la   două parastase create de unii din membrii, în frunte cu responsabilul grupului, unul la Cimitirul Bellu, la  Monumentul Luceafărului poeziei Mihai Eminescu iar celălalt la Reperul moral al României-regale, la Mănăstirea Cernica, la eroul-monah Iorgu Cosma (monahul Gherasim).
 Revenind la Cimitirul Bellu, după ce poetul Alex Vâlcu a cântat, finalizând programul Cenaclului "Amurg sentimental", condus de poetul, editorul şi directorul Ion Machidon, la Monumentul lui Eminescu, am mers  la acest grup pentru a primi o sacoşă cu cărţi din antologia "Clipe de bucurie". Tocmai când am început să frunzăresc una din cărţi sunt strigat de un călugăr: - Măi Negoiţă! Mă uit destul de mirat, cu gândul că: - Cine din breasla slujitorilor de aici ... dar mai mirat rămân când privesc şi nimic nu aud. Continui să frunzăresc aceeaşi carte dar...Iarăşi aud strigarea! De data aceasta îl văd, pe el, Călugărul, care vine şi mai aproape, dar nu-l cunosc. Doar a treia oară, când mă întreabă: - Ce faci? Nu mă mai cunoşti? Reuşesc să-mi dau seama că acest glas îmi este cunoscut, că, doar cu memoria auditivă am mai rămas. Călugărul fiind un coleg Constantin B. de la Grupul şcolar Boldeşti-Scăieni, pe care l-am frecventat împreună prin anii 1965 - 1968.