sâmbătă, 24 iunie 2017

Întoarcerea la origini

Invitat de scriitorul Marin Ifrim, am participat la Lansarea de carte de la Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău.
Pe 24 iunie, la noi la Buzău este ziua ,,Drăgăicii,,. Sărbătoare mare. Mare și frumoasă. Așa s-a întâmplat și la Casa de Cultură o întâlnire frumoasă, grație poetei Carmen Tania Grigore care ne-a oferit volumul ,,Secvențial,,, O ediție bilingvă româno-engleză, editată la ,,Teocora,, Buzău 2017.
Poeta Carmen Tania Grigore, născută cu un suport de originalitate din comuna lui Ion Caraion și-a reperului moral al României regale a anului 1902, se întoarce din Anglia doldora și de-o altă experiență și ne spune:
- Să nu ne rătăcim în adormire, atunci când se va da stingerea trupurilor.
Este o lecție pe care autoarea, a citit-o a învățat-o, a notat-o și a transmis-o și, crede că așa se va întâmpla.
Odată cu întoarcerea la origini, poeta ne spune că - ...am rămas uitați în vârste, sub mărul domnesc.
Adevăraat! Amintirile Văii Buzăului, amintirile miresmei florilor, frunzelor a ierbii, sunt compensate cu bucuria și împlinirea rostuirii. Acest mod de relatare poate fi reegăsit în următoarele cuvinte:
- Îmi aduce lent vindecara/dimineața în care/nu ai grija zilei de mâine.
Starea aceasta de liniște și împlinire apare după:
- Eram fără nume/la granița dintre/calm și apocalipsă/în frunzișul vorbelor/am găsit încălțări incomode.
Desigur, am regăsit idei, fapte, trăiri, împliniri ori chemări precum:
- Veniți, veniți și nu zăboviți decât în lucruri și fapte utile, că punctul terminal este un sâmbure de adevăr încolțit în lumea ceailaltă.
Felicitări! Bine ai venit distinsă Carmen Tania Grigore acasă la Brașov. Bine ai venit la Buzău, pe Valea Buzăului în Țara Luanei, o grădină a României.