miercuri, 4 aprilie 2018

Din ,,Viaţa Românească şi Viaţa Basarabiei", la ceas aniversar

Amintirile, pot concura ca fiind cele mai frumoase povestiri. Povestirile de la ,,Viaţa Românească", precum şi cele de la ,,Viaţa Basarabiei", acum, la Sărbătoarea Centenarului, pot fi aşezate lângă - Cele mai frumoase istorii literare.
În ceea ce mă priveşte, mă simt un cititor, şi nu numai, împlinit, având în biblioteca personală astfel de Amintiri, astfel de volume, în perioada Centenarului.
Iată, ce se spunea la sfârşitul lui martie, acum 112 ani, mai precis în anul 1906, la primul număr al ,,Vieţii româneşti":
,,Un popor nu-şi poate justifica dreptul la existenţă distinctă în sânul popoarelor civilizate, decât dacă poate contribui cu ceva cultură universală, dându-i nota specifică a geniului său".
Ca o scurtă istorie, revista s-a născut la îndemnullui G. Ibrăileanu către C. Stere, iar titlul a fost sugerat de Alexandru Vlahuţă.
Revista ,,Viaţa Basarabiei", a luat fiinţă în încercarea de-a relua tradiţiile vechii reviste, dintre anii 1913 - 1918, numite ,,Cuvânt moldovenesc".
,,Viaţa Basarabiei" apare odată cu amploarea mişcării regionaliste, printr-o modă de-a glorifica oraşul şi apostolatul tinerilor îndreptaţi înspre literatură.
Cu riscul unei repetiţii-ce poate fi mai frumos, ce bucurii mai mari se pot alătura unui român, iubitor de ţara lui, de amintirile acesteia, iubitor de literatură şi istorie literară, în vremea unei importante aniversări, Aniversarea Centenarului Unirii, generată de fostul Prim  ministru buzoian Alexandru Marghiloman, la 27 martie 1918.

Niciun comentariu: